[CALATORIE] Pestera Ialomitei

Pestera Ialomitei se află pe versantul drept al Cheilor Ialomiței, la circa 10 km în aval, la o altitudine de 1.530 m. Este amplasată la circa 100 m în aval de morena frontală a Ialomiței, la altitudinea absolută de 1.660 m.

Se desfășoară pe un singur nivel pe o lungime de aproximativ 480 m, din care 400 m sunt accesibili turiștilor, până în punctul numit „la Altar” urmând în amonte o porțiune de încă 80 m, cu galerii și sali. Diferență de nivel este de 60 m. Este străbătută de un pârâu. Peștera are o desfășurare mixtă, prezentând atât galerii cât și săli.

Gura peșterii, în formă de semielipsă (foto 1), se deschide pe o terasă orizontală, ce se găsește la 18 m deasupra fundului văii. Chiar la intrarea în Peșteră se află Mânăstirea Ialomiței, ridicată în secolul al XVI-lea, ctitorită de voievodul Țării Românești, Mihnea cel Rău. Mănăstirea a ars de mai multe ori până acum.

Prima sală a peșterii poartă numele de Mihnea Vodă, având următoarele dimensiuni: lungimea de 115 m, lățimea de 15 m și înălțimea de 10-25 m. Înainte de 1924, prin această grotă curgea Râul Peșterii. Astăzi, pârâul intră în subteran înainte de a ajunge la grotă și se varsă mult mai jos, în Ialomița. Urmează galeria numită Pasaj cu lungimea de 20 m și lățimea între 1-8 m, în timp ce înălțimea variază între 1,5-2 m. Sălile Decebal (în formă de dom, din care se deschid mai multe galerii) și Sf. Maria sunt legate între ele, și au dimensiuni modeste: lungime între 10-30 m și înălțime între 2-10 m. La Grota Sf. Maria se ajunge trecând peste un prag din bolovani mari și umezi. Denumirea sălii vine de la asemănarea unei stalagmite cu statuia Fecioarei Maria. Cea mai mare cavitate din această peșteră o reprezintă Sala Urșilor. Aceasta este lipsită de apă și are un sol bolovănos. La descoperirea ei au fost găsite numeroase oseminte și chiar schelete întregi provenite de la ursul cavernelor, "Ursus Spelacus Blum", printre care unele la suprafață, ceea ce duce la presupunerea că, acum 10.000 de ani, aici au fost ultimele ascunzători ale urșilor cavernelor. După o nouă galerie lungă de 40 m, urmează sala la Răspântie și sala cu cele mai mari dimensiuni din toată peștera: Sala Urșilor sau Sala Mare având 72 m lungime, 35 m lățime și 25 m înălțime. Alte sali: Sala Hades. Din Sala Urșilor se deschide o galerie de 2 m înălțime denumită Fundul Peșterii, care, mai de mult, conținea numeroși stâlpi ce legau bolta de sol. Urmează Galeria Apelor (foto 2) până la Altar (foto 1) în care curge pârâul Peșterii. Peștera este accesibilă până la Altar. Aici, stalactitele sunt așezate în așa fel încât dau impresia unui altar de biserică.

[ARHITECTURA] Castelul Cantacuzino, Busteni

Castelul Cantacuzino Bușteni este situat în cartierul Zamora din Bușteni, pe strada cu același nume. Clădirea castelului, ale cărei lucrări de construcție s-au finalizat în 1911, a fost realizată de arhitectul Grigore Cerchez la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino. Clădirea a aparținut familiei Cantacuzino până la naționalizarea din 1948, ea devenind apoi un sanatoriu al Ministerului de Interne. Ea adăpostește astăzi un muzeu.

[FUNNY] Experimente de Halloween

[BUCURESTI] Biserica Sfintii Trei Ierarhi - Fundeni

[NUNTA] Aruncarea cu ... mireasa

[NUNTA] Mister si pasiune

[NUNTA] Pantofii si rochia de mireasa

[BOTEZ] Zane ursitoare

[ARTICOLE] Fotografia alb-negru vs fotografia color

In esenta, a alege intre alb-negru si color inseamna o alegere intre o forma de redare mai abstracta si una mai naturala. Nici una nu este preferabila „per se” si nu are rost sa se compare cele doua mijloace de expresie in mod critic, in afara de cazul in care se urma¬reste scopul de a determina, intr-un anumit ansamblu de date, care dintre cele doua este mai potrivita pentru redarea unui anumit subiect.

Orice comparatie de acest fel trebuie sa tina seama de urmatoarele trei puncte, strins legate intre ele:
Cit de importanta este culoarea pentru caracterizarea subiectului? Datorita unei perioade de peste o suta de ani de fotografie alb-negru sintem atit de obisnuiti cu redarea in tonuri de gri incit, in mod cu totul normal, lipsa culorii intr-o fotografie nu ne provoaca dificultati de intelegere a subiectului. De fapt, citeodata, poate sa se intimple chiar contrariul. De exemplu, la un portret alb-negru redarea apare mai naturala si portretul va fi acceptat cu mai mare usurinta decit un portret in culori la care tonurile pielii sint usor denaturate. De asemenea, fotografia alb-negru a unui peisaj cu contraste si efecte grafice provoaca adesea o impresie mai puternica decit fotografia color a aceluiasi subiect care, desi mai naturala, sau poate tocmai din cauza aceasta, pare insipida si banala.
Pe de alta parte, nici o fotografie in alb-negru a unei flori, a unui fluture, a unei pasari cu colorit viu, a cerului incandescent Ia apusul soarelui nu poate vreodata sa rivalizeze cu o buna fotografie color a acestor subiecte. La asemenea subiecte culoarea este o insusire prea importanta pentru a o exclude fara prejudicierea serioasa a efectului imaginii.
Daca culoarea este una dintre cele mai insemnate insusiri ale subiectului, atunci, desigur, redarea acestuia in alb-negru ar fi cu mult mai putin inteligibila, semnificativa si completa. In astfel de cazuri, culoarea este nu numai justificata, dar devine o necesitate pentru crearea celei mai bune forme de reprezentare. Pe de alta parte, daca culoarea este mai mult sau mai putin incidentala, daca subiectul ar fi putut tot atit de bine sa aiba alta culoare, sau daca conturul si forma sint mai importante decit culoarea pentru caracterizarea subiec¬tului, atunci, desigur, redarea in alb-negru va produce o impresie mai puternica, deoarece calitatea ei mai abstracta ii da posibilitatea fotografului sa creeze efecte deosebite din punct de vedere artistic.

Culoarea naturala sau alb-negru abstract? Numarul de subiecte care apar mai bine in culori este relativ mic in comparatie cu numarul mare de subiecte care se pot fotografia atit in culori cit si in alb-negru. Pentru a decide daca sa fotografieze astfel de subiecte in culori sau in alb-negru, fotograful trebuie sa hotarasca daca doreste sa reali¬zeze imagini care sint naturale sau, mai ales, abstracte. Acest lucru, la rindul sau, depinde de scopul fotografiei si de caracteristicile subiectului pe care il are in fata.
Scopul unei fotografii poate fi ilustrarea sau interpretarea. In cazul ilustrarii, functia principala a imaginii este sa descrie subiectul cu toate caracteristicile lui — incluzind, desigur, si culoarea — cit mai exact posibil din punct de vedere tehnic. Evident, in astfel de cazuri este preferata o fotografie in culori uneia alb-negru.
Pe de alta parte, daca interpretarea este mai importanta decit ilustrarea se prefera, in general, fotografia alb-negru celei color. Fotografia alb-negru ii ofera fotografului o mai mare libertate in alegerea simbolurilor artistice pentru acele caracteristici ale subiec¬tului care trebuie interpretate, nefiind posibila o descriere directa a lor: putere, forta, tristete, tragism — caracteristici care pot fi cel mai bine sugerate cu ajutorul unui alb-negru puternic, grafic, cu contraste si suprafete intunecoase.
Dupa cum am mai aratat, subiectul unei fotografii poate sa fie ceva concret sau o trasatura abstracta. In primul caz, caracterul de baza al fotografiei ar trebui sa fie realist, pe cind in cel de al doilea caz trebuie neaparat sa fie in esenta abstract. Prin urmare, in afara de orice alte considerente, de regula (fiindca exista si exceptii) prima categorie de subiecte se potriveste mai bine cu redarea in culori, iar cea de a doua, cu o tratare in alb-negru. Desigur ca, dupa caz, acelasi subiect poate fi conceput in oricare din cele doua moduri, fiecare necesitind o tratare diferita. De exemplu, fotografia unui anumit peisaj poate fi conceputa ca un portret al acestuia, in care caz este indi¬cata o tratare naturala. Sau, peisajul este doar un vehicul care ii permite fotografului sa exprime in forma simbolica notiuni ca vastitatea intinderilor sau atmosfera placuta a unei seri de vara. In acest din urma caz fotografia alb-negru, mai abstracta, se preteaza mai bine la obti¬nerea unui rezultat mai expresiv.

Poate colorul sa dea rezultate tehnice bune, sau rele? Fotografiile color dau rezultate satisfacatoare numai in conditii speciale. Daca aceste conditii nu sint indeplinite, redarea in culori apare cu distorsiuni mai mari sau mai mici si o fotografie cu culori debalansate este de obicei inferioara unei fotografii alb-negru bune.
Redarea in culori apare cu distorsiuni mai ales in urmatoarele conditii:
- daca iluminarea este slaba;
- daca contrastele subiectului sint excesive;
- daca culorile subiectului nu sint saturate, adica predomina culori pale si nuante pastelate.
Cind avem de-a face cu una sau mai multe din aceste conditii, se recomanda ca in afara de fotografia in culori sa se faca si una in alb-negru, ca o masura de siguranta pentru cazul in care cea color nu a reusit in mod satisfacator. Cind rezultatele sint dubioase, luarea unei hotariri devine mai usoara daca se analizeaza natura subiectului; daca acesta este facut de mina omului, atunci un grad destul de mare de distorsiune a culorilor nici nu va fi descoperit probabil de privi¬torul fotografiei, deoarece obiectele facute de mina omului pot avea orice colorit. In mod similar, daca subiectul face parte dintr-o categorie care nu e prea familiara privitorului (de exemplu, o planta sau o pasare tropicala rara), este posibil ca si de asta data distorsiunea coloristica sa treaca neobservata, privitorul neavind nici un etalon de comparatie. in astfel de cazuri, chiar si in conditiile nefavorabile pe care le-am mentionat mai sus, se poate incerca redarea in culori fara prea multe riscuri de nereusita.
Pe de alta parte, daca subiectul este cunoscut privitorului, chiar si devierile mici de la culoarea naturala vor fi descoperite, iar fotografia va fi respinsa ca fiind nenaturala. Cele mai dificile din acest punct de vedere sint fotografiile cu oameni, in special portretele, deoarece provoaca obiectii chiar si la cele mai neinsemnate devieri de culoare de la tonurile normale ale pielii. Alte subiecte de acest fel sint: frunzisul verde, cimpurile si livezile verzi, cerul albastru senin si subiectele de culoare alba sau cenusie. Daca astfel de subiecte trebuie fotografiate color, fotograful isi va lua masuri suplimentare de precautie pentru a asigura o redare corecta a culorilor, iar daca conditiile fac dubioasa redarea in culori atunci, in plus (daca este posibil), sa faca si o fotografie alb-negru.

Sursa: Andreas Feininger - Fotograful creator 

[NUNTA] Asteptare